So.. I'm back. Să vedem cât ţine de data asta! :)
M-am tot gândit despre ce să scriu și m-am oprit asupra unei situații/idei.. la care mă gândesc tot mai des în ultima perioadă. Și de care mă și lovesc cam o dată la 2 zile dat fiind faptul că lucrez pentru o super multinațională care se pretinde a avea anumite cerințe clare atunci cînd vine vorba de lucrul în echipă, relațiile client-angajat.. Ma rog, relații interumane până la urmă.
Eu n-am prea avut parte de multe sfaturi din parta familiei la viața mea și într-un fel a trebuit să mă descurc de una singură în multe situații. Că am învățat de la alții, am prins din mers, am luat de prin cărți.. asta nu are prea mare importanță. Importanță are însă faptul că în secolul vitezei, într-o lume despre care se crede că e populată de oameni mai mult decât evoluați, superiori și de-a pururi atotștiutori există aceste.. categorii de inși care nu știu să spună un elementar "Te rog"/ "Mulțumesc"/ "Crezi că poți să.."/ etc.
Nu vorbesc despre Tanța de pe stradă care te împinge din spate cu sacoșele pline pentru că EA se grăbește și trebuie să ajungă neapărat până la 5 acasă că altfel pierde ce .. mănâncă Măruță la emisiune. Tu oricum nu te grăbești niciodată și ești veșnic picat din lună..
Nici despre stimata doamnă care se așează în metrou în fața ta și-ți pune (tot) două sacoșe între picioare, care se uită fix în ochii tăi și-ți înjură toată familia, de la Adam și Eva pânăăă... Nici de tipele cu opt clase care țipă la tine pentru că tu nu vrei să cumperi chiloți de la tarabă de la Unirii! Ăștia sunt, cu ei defilăm. Te mai consolezi cu gândul că poate n-au avut mamă de unde.. că sunt săraci și bătrâni și au diabet și le pică și părul și n-au fost la școală și au probleme cu inima și și și așaaa mai departe!
Mă refer aici la acei oameni care au făcut niște facultăți și știu niște lucruri. Oameni care conduc echipe, care sunt dați ca exemple.. care câștigă cât toată familia mea cu tot cu verii de gradul III într-o singură lună. Ăstia mă supără mai tare ca ăia din tramvai.
Pentru că ei pot! Au avut șansa să facă mai mutle lucruri, s-au plimbat, au învățat, au văzut, au comparat. Știu cum se manancă cu trei linguri la masă, de exemplu! Dar nu știu să-ți spună TE ROG când îți împing sub nas un teanc de foi ce trebuie să ajungă nu știu unde, ieri dacă se poate! Care îți spun de fiecare dată AUZI atunci când vor să te întrebe ceva, când tu ai un biet nume pe care-l mai și porți la gât, spânzurat pe un ecuson!
Vorbesc despre oamenii care nu înțeleg că sunt și celalți oameni, care cer fără să ofere nimic în schimb, care primesc chiar și atunci când nu merită. Despre ei e vorba, despre cei ce nu înțeleg că ăia din jur de cele mai multe ori sunt ușor de mulțumit. Serios! Ajunge un "Merci", un zâmbet.. Mai ales că dacă știi cum să te porți poți să ceri să ți se facă alea 30 de rapoarte fără să pleci cu vreo două cuțite înfipte în spate.
Oamenii sunt simpli. Și mai sunt si simpatici. Mai ales când cred că le știu ei pe toate și se învart ca furnica în paharul cu apă. Oamenii sunt..poveste.
No comments:
Post a Comment