O să-ți amintesc ce suflet trist are - de la prea multe încercări, prea multă supărare, prea multe toate poate.. Era făcut bucățele mici, mărunte până să te cunoască pe TINE. Până să aduni tu bucată cu bucată și să lipești la loc..
Să o faci să creadă din nou, să privească în ochi, să asculte, să iubească, să vorbească.. Asta e, nu știa să mai vorbească. Era mai simplu să se închindă în lumea ei, aia care e departe. Tu nu te supăra că doar așa făcea de când era de-o șchioapă.
Și-ai învățat-o să iubească. Să te iubească.. fără limite, fără să gândească. Ești tot ce i s-a întâmplat mai bun. Ești mamă, tată, frate, soră. Tu ești tot! Știu bine ce zic..
N-o mai supăra. N-o mai face să plângă. O doare.. Fuge.. Pleacă iar în lumea ei. Se sperie. Îi e frică să nu te pierdă. Să nu te trezești și șă-ți dai seama că nu e chiar așa frumoasă, că-i plină de defecte. Că nu are încredere în ea, că nu e chiar așa isteață. Și plânge și țipă.. Nu știe cum să reacționeze. Nu a avut ceva atât de frumos niciodată.
Dar tu să ții minte.. te iubește. Mai mult decât a iubit vreodată pe cineva. Și o să te iubească întotdeauna.
Ține-o de mână. Iubește-o.
No comments:
Post a Comment